duminică, 22 iulie 2012

Cât te ajută băuturile energizante să fii în formă

FOTO: Shutterstock
Promit să dea energie, pentru a rezista mai mult timp antrenamentelor de la sală, şi chiar să hidrateze, dar în realitate băuturile energizante, destinate sportivilor, pot face mai mult rău decât bine. Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă de la Oxford şi de la Harvard, care au analizat conţinutul a 104 astfel de produse, printre care se numărau şi milk-shake-urile cu proteine, notează Daily Mail.
În urma analizelor de laborator, experţii au constatat că o parte din mărcile acestor tipuri de băuturi au un conţinut ridicat de zahăr, astfel că îngraşă şi deshidratează.
Experţii recomandă persoanelor care obişnuiesc să se hidrateze cu aceste băuturi să le evite, deoarece în exces, ele pot duce la apariţia hipernatremiei, o afecţiune care reprezintă creşterea valorii sodiumului plasmatic din organism peste limita admisă. Hipernatrimia apare în urma eliminării masive de lichide din organism.
Daily Mail notează că industria băuturilor energizante destinat sportivilor este încurajată inclusiv de sportivi de performanţă, care de-a lungul timpului au apărut pe micile ecrane şi au vorbit despre aceste produse ca fiind unele miraculoase.   
Savanţii avertizează că, dincolo de spoturile publicitare şi de reclama agresivă din acest domeniu, nu există dovezi concludente care să demonstreze faptul că un produs alimentar are un astfel de efect asupra organismului uman. Ba mai mult, aceştia spun că milk-shake-urile cu proteine au acelaşi efect asupra corpului ca şi un pahar de lapte.
Specialiştii în nutriţie oferă câteva ponturi naturale pentru a stimula organismul să facă faţă efortului fizic susţinut, fără a apela la băuturile energizante pentru sportivi care se găsesc în comerţ. Sucul de sfeclă roşie, de exemplu, este un energizant natural. Studiile din domeniu au demonstrat că cicliştii care beau suc de sfeclă roşie înainte de un eveniment sportiv îşi pot îmbunătăţi performanţele cu până la 20%. Nutriţioniştii spun că sfecla conţine acid azotic, substanţă ce ajută muşchii să nu consume multă energie în timpul antrenamentelor.
Apa cu suc de cocos este de asemenea o băutură perfectă pentru cei care vor să facă sport. Nutriţioniştii spun că apa cu suc de cocos este bogată în potasiu şi sodiu şi nu are cantităţile mari de zahar pe care le conţin bauturile sportive.
Zeama de la murături este la rândul său util unui sportiv, chiar şi unul amator, care vrea să scape de câteva kilograme în plus, în sensul că are efectul de a reduce durerile musculare. Specialiştii sunt de părere că zeama de la murături înlocuieşte sodiul şi lichidele pierdute în timpul antrenamentelor prin transpiraţie, iar aciditatea acesteia reduce riscul apariţiei crampelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu